Recviem e un film care te plictiseşte un pic şi te aduce cu piciorele pe pământ. Fără eroi, fără monştri sau personaje perfecte şi atotputernice. Michaela, personajul principal al filmului e o fată simplă, ucisă de o conjunctură nefastă. Iar Sandra Hüller reuşeşte să o surprindă intens, cu precizie şi, din când în când, cu un surâs seducător…
Requiem (Germania, 2006), regizor: Hans-Christian Schmid
Cu: Sandra Hüller, Burghart Klaußner, Imogen Kogge, Anna Blomeier
Povestea începe într-un orăşel din sudul Germaniei (anii 70), unde trăieşte Michaela Klingler, o fată obişnuită, care a crescut într-o familie religioasă, cu un tată blând, dar fără autoritate şi cu o mamă aparent obtuză şi austeră. Michaela are de 21 de ani şi îşi doreşte să ducă o viaţă normală şi să studieze pedagogia la Universitatea din Tübingen, împotriva voinţei materne şi în ciuda unei maladii neclare, de care suferă, diagnosticată iniţial drept epilepsie. Prezenţa bolii şi crizele propriu-zise apar (în film) treptat şi relativ târziu. Iar într-un fel par mai mult induse (şi declanşate) de tensiunile dintre ea şi mama sa. La acest capitol, e foarte interesant ceea ce face Bogumil Godfrejów cu camera de filmat, anticipând mereu, cu câteva clipe înainte, crizele fetei şi reuşind să introducă astfel fiecare moment, scurt, discret, dar suficient ca accentul să funcţioneze excelent.
Ajungând, în cele din urmă, într-un campus universitar, Michaela începe să frecventeze cursurile, să îşi facă prieteni şi pare că totul funcţionează normal. Dar crizele revin. De data asta teribile şi mistice. Aici, punctul de vedere a lui Schmid e puţin obscur şi antireligios, însă asta îi face bine filmului şi îi adaugă un pic de tragism. În rest e un film simplu şi curat, care creşte spre final, nuanţat, cu măsură nemţească. Din punctul meu de vedere nu e un film grozav, dar cred că merită văzut.
