Recviem e un film care te plictiseşte un pic şi te aduce cu piciorele pe pământ. Fără eroi, fără monştri sau personaje perfecte şi atotputernice. Michaela, personajul principal al filmului e o fată simplă, ucisă de o conjunctură nefastă. Iar Sandra Hüller reuşeşte să o surprindă intens, cu precizie şi, din când în când, cu un surâs seducător…
Requiem (Germania, 2006), regizor: Hans-Christian Schmid
Cu: Sandra Hüller, Burghart Klaußner, Imogen Kogge, Anna Blomeier Read the rest of this entry »
Filmul a fost lansat ca… Mortal. Iar tagline-ul: Thrill crazy… Kill crazy…, Peggy Cummins şi pistoalele ei au transformat brusc imaginea femeii fatale din anii 50, într-un hit.
Designerul Erik Nitsche (vezi şi alte lucrări) a avut o idee grafică simplă şi extrem de inspirată care oglindeşte perfect spiritul filmului. Read the rest of this entry »
Persépolis, un film de animaţie peste care am dat întâmplător, a fost lansat la Cannes (2007) şi răsplătit cu Premiul Juriului.
Povestea filmului debutează în timpul Revoluţiei Islamice din Iran şi este inspirată (sau mai bine spus animată) după benzile desenate ale lui Marjane Satrapi.
În Persepolis (BD), Marjane îşi ilustrează de fapt propria sa copilărie într-un mod simplu şi imatur (atât cât să nu se ia prea mult în serios), surprinzând lumea dintr-un punct de vedere uman şi particular, un punct de vedere al cuiva care mai întâi trăieşte şi apoi observă…
De văzut Călătorie spre începutul lumii – Un film autobiografic în care un bătrân regizor de film şi trei dintre interpreţii săi străbat împreună Portugalia, în căutarea familiei unuia dintre actori al cărui tată emigrase, în urmă cu mulţi ani, din ţara de origine, în Franţa.
Am mai găsit:
Un interviu înregistrat în Italia, la San Benedetto, în 2005:
Şi un comentariu anonim:
This man is 99 years old, and he’s more coherent and lucid than all Hollywood celebrities combined. And he’s a great filmmaker.
Zici Björk, zici Michel Gondry, unul dintre vizionarii ţăcăniţi care i-a împachetat piesele în videoclipuri stranii şi percutante. Zici Gondry, zici Arta viselor, noul film al celui căruia îi datorăm divorţul dintre memorie şi iubire din Eternal Sunshine of the Spotless Mind.
Vezi Bachelorette:
Pe scurt, numărul revistei Re:Publik din luna iunie mai conţine (printre altele) şi un Top Ten 10 al cântecelor româneşti din Epoca de Aur, un interviu cu Aura Urziceanu, o secţiune Special TIFF şi un DVD gratuit cu Dancer in the Dark, al lui Lars von Trier, al treilea film din trilogia Inimii-de-aur, după Breaking the Waves şi Idioterne…
Subscriu la filosofia europeană: priorităţile mele sunt vinul, femeile şi… ei bine, de fapt doar astea sunt. Vinul şi femeile. Iar femeile sunt totdeauna o alegere amuzantă… din gândirea lui Alfie Elkins.
regia: Charles Shyer; în rolurile principale: Jude Law şi Omar Epps
Alfie, un personaj cu o morală foarte discutabilă, lucrează ca şofer de limuzină. Plimbă oamenii din high-life pe străzile Manhattan-ului şi din când în când face dragoste cu clientele singure. Ambiţia sa este să obţină cât mai multe plăceri şi să nu aibă nicio responsabilitate, iar sofisticatul New York îi oferă un decor perfect…
Din punctul meu de vedere, cu tot potenţialul lui Jude Law, filmul e un remake ratat. Recomand originalul:
Revista Re:Publik (#25) din luna mai conţine un dvd cu filmul german Good Bye Lenin!, al regizorului Wolfgang Becker. Un film tânăr, ironic şi maliţios, despre coma unei generaţii şi deruta alteia… Un film ostalgic (şi aici se vor gasi cu siguranţă unii care să comenteze), dinamic, şarjat, amuzant, care îşi scapă cu şi fără intenţie un picior în ograda lui Freud, te face un pic să te gândeşti şi mai mult să te amuzi. Şi chiar dacă nu sunt întru-totul de acord cu a.l.ş., cred că într-o anumită privinţă are dreptate… “Good Bye, Lenin!” seamănă cu un film de anticipaţie facut în RDG. Multipremiat de Academia Europeană, el are o idee gen “Hibernatus” (“mamica din padurea adormită” RDG se trezeste în actualul RFG), doar că asta e cam tot ce are bun. Cineva, în film, vorbeşte de amnezie şi e, cu siguranţă, mai bine sa nu ştii ce s-a facut înainte în Cinema pe tema Est-Vest (Lubitsch, Wilder) pentru a-l savura.
Daniel Brühl, Katrin Saß, Maria Simon & Lenin
Notă: În Germania, la data lansării, filmul a adus mai mulţi spectatori în sală decât Harry Potter. Mai precis, în câteva săptămâni de proiecţie, a adunat vreo şapte milioane.
1. Corul, un film magic, amuzant şi sensibil care într-un mod inexplicabil a trecut prin cinematografele româneşti aproape neobservat… Este extraordinară muzica lui Bruno Coulais (feat. Barratier & Rameau), iar Jean-Baptiste Maunier e un mic miracol.
Les Choristes (2004), regizor: Christophe Barratier
Cu: Gérard Jugnot, François Berléand, Jean-Baptiste Maunier, Jacques Perrin
În 1948, Mathieu (un profesor de muzică şomer) acceptă un post de supraveghetor la internatul unei şcoli de băieţi. Dar sistemul represiv aplicat de director copiilor îl şochează. Chiar dacă, la început, pare inutil şi imposibil, Mathieu se hotărăşte să ţină (cu pasiune şi blândeţe) lecţii de muzică şi să organizeze un cor de copii.
2. Patimile lui Hristos sau ultimele 12 ore din viaţa lui Iisus în viziunea lui Mel Gibson (actor, regizor, producător şi grandoman). Un film modern, un cvasipeplum, o desfăşurare de forţă tehnică, ablitate şi efecte colosale. Un film, evident, de văzut, însă adevărul e că toată această şarjă se consumă iraţional şi devine un scop în sine, iar filmul ca întreg nu valorează din punct de vedere spiritual mai mult decât cele câteva secunde magice din Evanghelia după Matei a lui Pier Paolo Pasolini, pe care le văd şi acum cu o claritate demonică şi nici nu te poate răscoli mai mult decât secvenţa din Quo Vadis?-ul lui Kawalerowicz, cea în care sunt aruncaţi creştinii la lei, un moment uluitor, visceral şi nepământesc, care descarcă ritualic şi barbar, un soi de forţă inumană…
3. Povestea vieţii mele, un film inspirat din romanul lui Frank McCourt, premiat în 1997 cu premiul Pulitzer. (Angela’s Ashes) este istoria biografică a lui Frank, care, începând cu vârsta de 5 ani, ne poartă într-o călătorie surprinzatoare şi emoţionantă prin viaţa sa, în compania muzicii lui John Williams.
Angela’s Ashes (1999), regizor: Alan Parker
Cu: Emily Watson, Robert Carlyle
Se pare că Mihalkov va deschide până la urmă (sau nu) ediţia din acest an a B-EST International Film Festival cu Utomlyonnye solntsem, deşi iniţial am înţeles că va prezenta Statski Sovetnik, un film rusesc din 2005, pe care l-a produs, în care a jucat rolul prinţului Pozharsky şi în care (gurile rele susţin că) s-a călcat destul de rău pe bătături cu Iankovski.
